
Administrația Județeană a Finantelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor că termenul de depunere a declarațiilor fiscale aferente perioadei de raportare încheiate este vineri, 20 decembrie 2024, conform art. 155 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Până la această dată, contribuabilii au obligația de a depune următoarele formulare fiscale:
- Formularul 100 – „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”;
- Formularul 112 – „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidență nominală a persoanelor asigurate”;
- Formularul 224 – „Declarație privind veniturile sub formă de salarii și asimilate salariilor din străinătate obținute de către persoanele fizice care desfășoară activitate în România”;
- Formularul 208 – „Declarație informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, aferente lunii precedente” (se depune de către notarii publici);
- Formularul 300 – „Decont de taxă pe valoarea adăugată”;
- Formularul 301 – „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”;
- Formularul 307 – „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;
- Formularul 311 – „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal”.
„Calendarul obligațiilor fiscale” reprezintă un instrument util pentru contribuabili, oferind informații esențiale despre principalele termene de declarare a obligațiilor fiscale. Acesta poate fi accesat online la adresa: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Calendar/Calendar_obligatii_fiscale_2024.htm
Comunicatul este disponibil la acest link:https://static.anaf.ro/static/3/Ploiesti/20241217110153_comunicat-termen_20_decembrie_2024(art%20155).pdf