Regimul fiscal al veniturilor obținute de nerezidenți din lichidarea unei societăți comerciale române
Am sintetizat principalele aspecte ale acestei analize și într-un material video, disponibil pe canalul de YouTube.
1. Contextul fiscal al lichidării societăților cu acționariat nerezident
Lichidarea unei societăți comerciale române deținute de o persoană juridică nerezidentă este, în practică, o operațiune care depășește cadrul unei simple formalități juridice. Dincolo de pașii procedurali, această etapă implică decizii fiscale cu impact direct asupra valorii finale distribuite acționarului. O interpretare rigidă sau incompletă a normelor aplicabile poate conduce fie la dublă impunere, fie la expunerea inutilă la riscuri de conformare.
Analiza care urmează își propune să clarifice, într-o manieră practică și coerentă, regimul fiscal aplicabil veniturilor obținute de nerezidenți din lichidarea unei societăți române, pornind de la regulile interne și ajungând la efectele concrete ale aplicării convențiilor de evitare a dublei impuneri.
2. Reperele stabilite de legislația fiscală internă
Codul fiscal oferă cadrul de bază pentru calificarea veniturilor rezultate din lichidare. Potrivit art. 223 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 227/2015, veniturile realizate de nerezidenți din lichidarea unei persoane juridice române sunt considerate venituri impozabile obținute din România.
Legiuitorul face însă o distincție esențială: nu întreaga sumă distribuită este supusă impozitării. Venitul impozabil este limitat la excedentul distribuțiilor în bani sau în natură peste valoarea aportului la capitalul social. Restituirea capitalului inițial nu generează, prin ea însăși, o obligație fiscală.
În lipsa unui tratat internațional aplicabil, acest venit ar intra sub incidența mecanismului de reținere la sursă, societatea română având obligația de a calcula și vira impozitul conform art. 224 din Codul fiscal.
3. De ce venitul din lichidare nu poate fi tratat ca dividend
Un punct de clarificat, frecvent întâlnit în practică, este delimitarea față de regimul dividendelor. Codul fiscal exclude expres distribuțiile realizate cu ocazia lichidării din această categorie.
Conform art. 7 alin. (1) pct. 11 lit. c), o distribuire în bani sau în natură efectuată în legătură cu lichidarea unei persoane juridice nu constituie dividend. Această precizare are efecte directe asupra analizei fiscale, întrucât înlătură aplicarea regulilor și cotelor specifice dividendelor și impune o abordare distinctă.
4. Rolul decisiv al convențiilor de evitare a dublei impuneri
Fiscalitatea veniturilor transfrontaliere nu poate fi analizată exclusiv prin prisma normelor interne. Codul fiscal recunoaște explicit prioritatea tratatelor internaționale ratificate de România. Art. 1 alin. (3) stabilește că, în cazul unui conflict între legislația fiscală internă și un tratat, se aplică prevederile acestuia din urmă.
În practică, această regulă înseamnă că, atunci când o convenție de evitare a dublei impuneri atribuie dreptul de impunere unui alt stat, normele interne care ar conduce la impozitarea în România sunt înlăturate.
5. Certificatul de rezidență fiscală: condiția aplicării convenției
Aplicarea convenției nu operează automat. Legislația română condiționează utilizarea tratamentului mai favorabil de îndeplinirea unor cerințe procedurale clare. Elementul central este certificatul de rezidență fiscală.
Art. 230 alin. (2) din Codul fiscal prevede că nerezidentul trebuie să prezinte plătitorului de venit, la momentul plății, certificatul de rezidență fiscală emis de autoritatea competentă din statul său de rezidență. Documentul poate fi prezentat în original, copie legalizată sau în format electronic, dacă este emis în această formă, și trebuie să fie însoțit de traducere autorizată în limba română.
Fără acest document, aplicarea convenției este practic imposibilă, iar regulile interne rămân incidente.
6. Încadrarea veniturilor din lichidare în convențiile fiscale
Majoritatea convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România tratează veniturile rezultate din lichidarea unei societăți în cadrul articolului referitor la câștigurile de capital. Excedentul obținut de acționar este, din această perspectivă, asimilat unui câștig rezultat din valorificarea participației.
Regula generală instituită de aceste convenții este că dreptul de impunere asupra câștigurilor de capital revine statului de rezidență al beneficiarului, cu excepțiile expres prevăzute. Atunci când situația concretă se încadrează în această regulă, România nu mai deține dreptul de impunere.
7. Efectele practice asupra obligațiilor fiscale și declarative
Aplicarea unei convenții care atribuie exclusiv dreptul de impunere statului de rezidență are consecințe fiscale clare. Impozitul datorat în România este zero, iar obligația de reținere la sursă prevăzută de art. 224 din Codul fiscal este înlăturată.
Cu toate acestea, societatea română nu este complet exonerată de obligații. Plata efectuată către nerezident trebuie raportată prin declarația informativă privind veniturile obținute de nerezidenți. Această declarație are un rol informativ și nu generează, în sine, o obligație de plată a impozitului atunci când, prin aplicarea convenției, nu există drept de impunere în România.
8. Concluzii
Regimul fiscal al veniturilor obținute de nerezidenți din lichidarea unei societăți comerciale române impune o analiză atentă și structurată. Practica arată că o abordare corectă presupune, mai întâi, determinarea venitului potrivit regulilor interne, urmată de verificarea aplicabilității unei convenții de evitare a dublei impuneri și de respectarea cerințelor procedurale aferente.
Această succesiune logică permite evitarea dublei impuneri, asigură conformitatea fiscală și contribuie la o finalizare eficientă, din punct de vedere fiscal, a procesului de lichidare.
