
Actele normative cu incidență în materie fiscală si comerciala publicate în Monitorul Oficial al României în perioada 31 decembrie 2024-4 ianuarie 2025
1.Monitorul Oficial nr. 1327 din 31 decembrie 2024
A fost publicat Ordinul nr. 7015/2024 al ANAF care aprobă modelul, conținutul și modalitatea de utilizare a formularului 212.
2.Monitorul Oficial nr. 1327 BIS din 31 decembrie 2024
- Au fost publicate anexele 1–3 la Ordin, care detaliază:
- Modelul formularului;
- Instrucțiunile de completare și depunere;
- Caracteristicile de editare, utilizare și păstrare.
Pentru mai multe detalii consultati articolul:Ordin ANAF privind formularul 212 „Declarație unică”
3.Monitorul Oficial nr. 1332 din 31 decembrie 2024 a fost publicat ORDIN privind stabilirea persoanelor juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale potrivit art. 462 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Ordinul, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2025, vizează atât activitățile principale, cât și cele secundare desfășurate de persoanele juridice, române sau străine, din sectoarele petrol și gaze naturale pe teritoriul României, aplicându-se exclusiv operatorilor economici corespunzători anumitor coduri CAEN.
Activitățile reglementate
Persoanele juridice care livrează bunuri sau prestează servicii în aceste sectoare trebuie să își desfășoare activitatea conform următoarelor coduri CAEN:
- 0610 — Extracția petrolului brut;
- 0620 — Extracția gazelor naturale;
- 0910 — Activități de servicii anexe extracției petrolului brut și gazelor naturale;
- 1920 — Fabricarea produselor obținute prin rafinarea petrolului;
- 3522 — Distribuția combustibililor gazoși, prin conducte;
- 3523 — Comercializarea combustibililor gazoși, prin conducte;
- 4671 și 4681 — Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate;
- 4730 — Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate;
- 4950 — Transporturi prin conducte.
Prevederile Ordinului ministrului finanțelor nr. 5.433/2023, care reglementa anterior acest domeniu, vor fi abrogate odată cu intrarea în vigoare a noului ordin.
4.Monitorul Oficial nr. 1334 pe 31 decembrie 2024 a fost publicata Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 care reglementează măsuri fiscale și bugetare esențiale pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, modificând și completând diverse acte normative și prorogând termene importante.
Pentru mai multe detalii consultati articolul:OUG nr. 156/2024 Măsuri Fiscal-Bugetare pe 2025